Ce este confucianismul?
Confucianismul, confucianismul sau ruismul este o doctrină religioasă și filosofică cu expresii rituale promovate de gânditorul Confucius în secolul al V-lea î.Hr. Confucianismul propune o revenire la o ordine primordială - care s-ar fi deteriorat de-a lungul istoriei - prin două sisteme: practica studiului și practica virtuților.
Scopul confucianismului nu este mântuirea individuală, ci participarea subiecților la transformarea și restaurarea societății, care vizează recuperarea armoniei cu legea cerului sau Tian. Prin urmare, este o doctrină cu implicații etico-politice.
Conform credințelor confucianismului, evlavia filială (xiao) și respectul pentru superiori (a dat) sunt baza fundamentală a ordinii sociale, care exprimă importanța ierarhiilor în privat și public (familia și respectiv statul). Prin urmare, tot „vechiul” merită cel mai înalt respect. Alături de aceste virtuți, se remarcă și următoarele:
- ren: bunătate, bunăvoință sau altruism;
- shu: respect reciproc;
- zhong: loialitate;
- xin: sinceritate;
- yi: Justiție;
- li: proprietate;
- zhi: intelepciune;
Caracteristicile confucianismului
Confucianismul are un set de caracteristici care îl diferențiază de alte doctrine religioase. Să ne uităm la cele mai importante.
- Este un cult mai mult civil decât religios.
- Respectul său și sacralizarea trecutului îl fac să tindă la conservatorism.
- El observă un ritualism marcat, vizibil și în formulele de curtoazie.
- Deși recunoaște divinitatea chemată Tian (Sky), nu se adâncește în metafizică.
- Astfel, nu rivalizează cu panteonul altor doctrine religioase.
- El concepe studiul ca pe o contemplare a textelor filosofico-literare care oferă modele exemplare de comportament.
- Etica confucianismului este o etică politică.
- Prin urmare, confucianismul este contrar căutării beneficiului individual.
- Nu admite mântuirea individuală, ci mai degrabă căutarea restaurării ordinii primordiale.
- Nu există un concept de progres.
S-ar putea să fii interesat de religie.
Cine a fost Confucius?
Gânditorul Confucius, al cărui nume real era Kong Kio, s-a născut în China într-o familie nobilă. A trăit între 551 și 479 î.Hr. La atingerea vârstei medii, Confucius a cucerit câteva poziții importante cu intenția de a-și pune în practică teoriile. Printre aceștia, ministrul justiției al statului federal Lu.
La ieșirea din funcție, a călătorit în țară în căutarea unor autorități sensibile la învățăturile sale. Întorcându-se acasă, a fondat o școală privată pentru a instrui consilieri regali. De atunci a fost chemat Kong-fuzi, care înseamnă „Master Kong”. Expresia Kong-fuzi a devenit latină ca. Confucius, de unde a derivat la forma sa actuală.
Cărți sacre ale confucianismului
Printre cărțile sacre ale confucianismului, majoritatea compilate de Confucius, putem cita așa-numitele Cinci clasici (wu jing):
- Shujing (Carte de istorie);
- Shijing (Cartea cântecelor);
- Yijing, (Cartea mutațiilor sau modificărilor);
- Li Ching, (Cartea riturilor).
- Ch'un Ch'iu (Analele primăverii și verii), scrisă de Confucius însuși.
La aceasta se adaugă așa-numitul Patru cărți (da shu), și anume:
- Analectele lui Confucius, complicația dialogurilor, frazelor și anecdotelor culese de discipolii săi după moartea sa;
- Cunoaștere mare, compilat de Zhu Xi;
- Doctrina mediocrității, atribuit lui Zisi, nepotul lui Confucius;
- Mencius, care colectează învățăturile maestrului Meng, numit Mencius.
Originea și istoria confucianismului
Confucianismul apare într-o perioadă de criză în China Antică. Promotorul său, Confucius, nu s-a văzut ca un fondator, ci ca un predicator al mesajului primit de la strămoși.
După înființarea primei școli, gândirea confucianistă a început să se răspândească pe scară largă, nu fără rezistență. De fapt, a fost persecutat în zilele primului imperiu și a fost contestat de școala taoistă.
Odată cu apariția dinastiei Han în secolul al III-lea î.Hr., confucianismul a fost justificat. Până atunci curenții maeștrilor Mencio și Xunzi existau deja.
În timpul dinastiei Han au apărut alte curente. Unul dintre ele ar fi cel al lui Dong Zhong-Shu, bazat pe relația cosmologie-politică și teoria celor cinci elemente (wu-xing). A apărut și curentul lui Han fu Wang Chong, revenind la raționalism și condamnând superstiția.
Confucianismul a tolerat alte credințe precum budismul. Cu timpul, însă, unele practici ale religiilor străine, precum celibatul, au fost văzute ca subminând valorile statului.
Ați putea dori, de asemenea:
- Taoismul.
- Budism.
În ciuda acestui fapt, confucianismul a trebuit să acorde spațiu gândirii metafizice. Acest lucru a determinat apariția unui nou curent în timpul dinastiei Sung (X-XIII d.Hr.): neo-confucianismul reprezentat de maeștrii Zhu Xi și Wang Yang-Ming.
În timpul dinastiei Qing (17-începutul 20-lea), neo-confucianismul a fost contestat de apărătorii confucianismului primitiv, de natură mai raționalistă. Odată cu apariția modernizării și mai târziu cu Republica Populară Chineză, confucianismul a trecut prin faze de persecuție și faze de toleranță de către guvern.
