Ce este fascismul italian
Fascismul italian a fost o mișcare politică totalitară, condusă de Benito Mussolini. A fost dezvoltat între 1920 și 1943, în special după criza politică și economică care a generat primul război mondial. Italia a fost primul stat fascist din istorie.
Fascismul a fost o ideologie care a reconciliat diverse politici care exaltă naționalismul și totalitarismul central. Cu toate acestea, el nu s-a identificat nici cu idealurile politice de dreapta, nici de stânga.
Dimpotrivă, a constat în exaltarea ideii de națiune înaintea individului, promovarea violenței, un sistem cu un singur partid și limitarea libertății de exprimare.
Fascismul italian a apărut ca un răspuns politico-cultural care a asistat la profunda criză economică și politică cu care s-a confruntat Regatul Italiei după primul război mondial.
A fost prezentată ca o „a treia poziție” politică. Scopul său a fost să răspundă schimbărilor cu care se confruntă civilizația occidentală, cum ar fi lupta de clasă, pierderea influenței europene, lupta împotriva bolșevicilor sau apariția avangardelor intelectuale și artistice, printre altele.
Această a treia poziție a fost o alternativă politică care a fost caracterizată ca o poziție contrară capitalismului și comunismului. Intenția sa era să promoveze ultra-naționalismul și centralismul.
Fascismul italian a fost modelul de urmat, de-a lungul secolului al XX-lea, al multor sisteme politice caracterizate prin faptul că este naționalist, revoluționar și are lideri carismatici și populisti.
Originea fascismului italian
Criza postbelică din Italia a dat loc militanților grupurilor patriotice, foștilor sindicaliști și altor agitatori care s-au regrupat din nou pentru a apăra idei naționaliste de tip radical.
Poeta Gabrielle D'Annunzio a fost printre primii care au condus aceste mișcări. Astfel, el a fondat Free State of Fiume (1920) și a elaborat o constituție în care și-a expus în mod deosebit tendința fascistă.
La rândul său, Benito Mussolini a folosit sărăcia și criza politică a țării sale pentru a reface în martie 1919, la Milano, Fascis italiani di combattimento (în spaniolă, italiană fascios de combat), cunoscut sub numele de fasciști. Anii următori s-au caracterizat prin faptul că au fost foarte violenți.
Violența fascistă
Grupurile fasciste, susținute de proprietari de terenuri și de diverși membri ai clasei de mijloc, au provocat numeroase confruntări violente împotriva condițiilor de muncă și economice cu care se confruntă poporul italian.
Majoritatea acestor atacuri au avut loc în nordul Italiei și au fost conduse de echipe de „Cămăși negre”. Aceste grupuri au atacat în special partidele de stânga care susțineau socialismul și comunismul, pe care le considerau dușmani politici și organizațiile sindicale.
Crearea Partidului Național Fascist
În 1921, Mussolini a convertit Fascis italiani di combattimento în Partidul Național Fascist (PNF), iar din acel moment a devenit cunoscut și sub numele de Duce (Lider). Aceasta a fost singura formație politică juridică din Italia între 1925 și 1943, considerată cea mai înaltă reprezentare a fascismului italian.
Martie la Roma
În octombrie 1922, Mussolini a convocat militanții PNF și ai Cămașelor Negre pentru a efectua acte violente în toată țara. Confruntați cu pasivitatea forțelor militare și de poliție, fasciștii s-au îndreptat spre Roma pentru a prelua puterea și a o lăsa în mâinile lui Mussolinni.
Aceasta este cunoscută sub numele de „Marșul la Roma”, care a pus capăt sistemului parlamentar italian și a început regimul fascist care a dus la o dictatură totalitară.
Ridicarea lui Mussolini la putere
La 25 octombrie, după presiunea cămășilor negre, regele Victor Emmanuel al III-lea l-a chemat pe Benito Mussolini la putere. Intenția sa a fost să evite un război civil și să încerce să oprească acțiunile sale. Cu toate acestea, Mussolini a cerut să fie șeful guvernului și regele a trebuit să fie de acord cu cererea sa. La 30 octombrie 1922, Mussolini și-a format guvernul ca prim-ministru.
Caracteristicile fascismului italian
Națiunea asupra individului
Cel mai important lucru pentru fascism a fost apărarea și lupta pentru națiune. Figura individului a fost deplasată și suprimată prin limitarea libertății sale.
Totalitarism
Era un sistem guvernamental dictatorial și totalitar al cărui lider se caracteriza prin faptul că era carismatic și avea puterea de a reglementa toate domeniile dezvoltării umane pentru a-și impune ideologia și controlul. De exemplu, educație, legif.webperare, entități publice, mass-media etc.
Corporatism
A fost înființată o singură uniune care grupa toate sindicatele, care trebuiau să urmeze ordinele liderului fascist.
Folosirea violenței
Fasciștii au întărit viziunea că, dintr-o luptă violentă, puteau atinge puterea. Violența paramilitară cu cămășile negre a fost un instrument eficient.
Libertăți restricționate
Libertatea de exprimare a fost cenzurată. Mass-media au fost folosite pentru a expune propaganda și lozincile fasciste ale lui Mussolini.
Libertatea de asociere a fost, de asemenea, cenzurată, ducând la aproape dispariția mișcărilor antifasciste și la interzicerea grevelor, deoarece acestea erau considerate ilegale. Chiar și francmasoneria a fost interzisă.
Sistem unic
Partidul Național Fascist și-a bazat bazele pe naționalismul italian, era singurul partid legal și cea mai înaltă reprezentare a fascismului italian.
Suspendarea alegerilor
Guvernul fascist a anulat alegerile, din acest motiv, în perioada în care Benito Mussolini a guvernat în Italia, nu au avut loc alegeri. Oamenii nu aveau dreptul la vot.
Ilegalizarea partidelor de opoziție
Organizațiile politice au fost dizolvate, astfel încât partidele sindicaliste și alte partide politice de opoziție au dispărut. Partidul Național Fascist a fost singurul partid politic considerat legal.
Sistem judiciar represiv
Prin Curtea specială de apărare a statului, toți cei care s-au opus fascismului au fost judecați. Mulți adversari au fost închiși pe insule îndepărtate, alți exilați, au fost chiar și cei care au primit pedeapsa cu moartea.
Dominare absolută a vieții publice
Partidul Național Fascist a reușit să domine aproape toate aspectele vieții italiene (muncă, educație, activități de agrement etc.), mai ales din 1930, când Mussolini deținea un control mai mare al puterii.
Utilizarea neconvențională a propagandei
Popularitatea lui Mussolini a fost consolidată printr-o propagandă continuă care a expus planurile tipurilor politice, economice, culturale și sportive care urmează să fie realizate.
Italianizarea fascistă
Minoritățile etnice au fost văzute ca un impediment în crearea unui stat pe deplin italian. Acest lucru a dat loc italianizării fasciste, care a constat în obligarea cetățenilor de origine străină să-și asume cultura și limba italiană.
Expansionism
Fascismul italian a fondat ideea extinderii puterii sale politice asupra altor teritorii din străinătate, precum invazia Etiopiei (1935-1936) sau Albania (1939).
Simbol al fascismului italian
Fascismul italian avea ca simbol reprezentativ fascesele sau pachetul de lictori (funcționari publici ai Romei clasice). Simbolul este alcătuit din unirea a 30 de tije de lemn, legate în formă de cilindru cu o panglică roșie din piele, care ține un topor.
Este un simbol care reprezintă forța uniunii și care a fost folosit de diferite organizații politice, de la Roma antică până la fascismul italian.
La fel, grupurile fasciste italiene au folosit uniforme negre, în special cămășile negre, inspirate de arditi (Stormtroopers de elită în primul război mondial). Culoarea neagră a reprezentat moartea.
Consecințele fascismului italian
A dat naștere nazismului german
Fascismul italian este anterior nazismului german, al cărui lider Adolf Hitler a adoptat o poziție antisemită mult mai radicală decât cea a lui Mussolini.
Participarea la al doilea război mondial
Mussolini și Hitler s-au aliat în timpul războiului. Cu toate acestea, mulți italieni nu au susținut o astfel de alianță. Italia a participat și rezultatul a fost un dezastru militar dat fiind numărul de înfrângeri, precum și lipsa de arme și resurse economice pentru a susține trupele.
Fascismul în America Latină
Fascismul italian a ajuns și în America Latină, unde diverși lideri politici au impus dictaturi militare de mare represiune.
De remarcat în mod deosebit sunt dictaturile din Republica Dominicană de Rafael Leónidas Trujillo (1930-1961), dictatura chiliană impusă de Augusto Pinochet (1973-1990) sau dictatura din Paraguay impusă de Alfredo Stroessner (1954-1989), printre altele.
Context istoric
În timpul primului război mondial, Regatul Italiei a făcut parte din Tripla Antantă pentru a lupta împotriva Puterilor Centrale (Imperiul German, Imperiul Austro-Ungar și Imperiul Otoman).
Franța și Regatul Britaniei și Irlandei oferiseră Regatului Italiei să acorde teritorii ale imperiilor înfrânte. Cu toate acestea, ei nu s-au ținut de cuvânt și în Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye Se consideră că sprijinul economic și militar italian a fost mai puțin comparativ cu celelalte țări aliate.
Această situație a generat nemulțumiri pe scară largă în rândul italienilor și a avut un impact asupra refondării organizației fasciste din Milano, pe atunci condusă de Benito Mussolini. Cu toate acestea, organizațiile fasciste precedă și datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
După sfârșitul primului război mondial, Italia s-a confruntat cu o mare criză economică, politică și socială care a durat, aproximativ, între anii 1920 și 1930.
În această perioadă au existat numeroase confruntări violente conduse de mișcarea fascistă și care au promovat conducerea lui Mussolini, până când l-au adus la putere și au impus o dictatură fascistă.
În iulie 1943, la cererea Marelui Consiliu Fascist, regele Victor Emmanuel al III-lea l-a înlăturat pe Mussolini din funcția de prim-ministru și a fost înlocuit de Pietro Badoglio.
A urmat 20 de luni de război care au dus la sfârșitul fascismului italian și la divizarea țării, la nord Republica Socială Italiană și la sud Regatul Italiei.
- Fascism.
- 10 caracteristici ale fascismului.
