Ce este Heretic:
Ereticul este modul în care persoană care mărturisește o erezie, adică, care pune la îndoială, cu un concept controversat sau roman, anumite credințe stabilite într-o anumită religie.
De exemplu, un individ laic, care își asumă credința în Dumnezeu, dar care nu se limitează la profesia vreunei doctrine religioase sau nu practică îndatoriri religioase, poate fi considerat eretic.
În mod similar, un ateu poate fi clasificat ca eretic, deoarece pune la îndoială existența lui Dumnezeu și, în consecință, adevărul învățăturilor date de religie.
Ca eretic sau hulitor poate fi calificat și a persoana care l-a insultat sau irevereniat pe Dumnezeu și religie.
Mai mult, conceptul de erezie este relativ. În timp ce pentru un catolic un eretic este orice persoană care nu respectă dogmele religiei creștine, la fel un catolic poate fi considerat eretic de către Islam.
Prin urmare, conceptul de erezie va varia în funcție de învățăturile și caracteristicile fiecărei religii, dar mai ales în funcție de gradul de toleranță sau intoleranță pe care fiecare religie îl impune adepților săi față de celelalte credințe existente.
De fapt, etimologia cuvântului eretic spune multe despre semnificația acestuia. Cuvântul provine din latină haeretĭcus, care la rândul său provine din greaca αἱρετικός (hairetikós), care înseamnă „libertate de a alege”.
Astfel, în termeni generali, un eretic este o persoană care își asumă posibilitatea de a alege liber să urmeze o dogmă diferită de cea impusă de o doctrină, religie sau sectă.
- Erezie.
- Blasfemie.
Eretic în creștinism
În Noul Testament al Bibliei, se spune că un eretic este considerat un om care decide să-și urmeze propriile opinii, creând cu ele noi doctrine religioase sau urmând noi secte, cum ar fi saducheii și fariseii.
La rândul său, taurul Divina Gratie (1656), al Papei Alexandru al VII-lea, a definit erezia ca „credința, învățătura sau apărarea opiniilor, dogmelor, propunerilor sau ideilor contrare învățăturilor Sfintei Biblii, Sfintelor Evanghelii, Tradiției și magisteriului”.
Biserica Catolică, în Evul Mediu, a insistat să urmărească orice opinie care contrazice doctrina creștină conținută în Biblie, despre care a fost asumată ca singurul interpret și autoritate posibilă. Pentru aceasta a fost creat Tribunalul Sfântului Ofici al Inchiziției.
Eretici și Inchiziție
În timpul Evului Mediu, Biserica a stabilit o politică agresivă de persecuție împotriva tuturor celor care au pus la îndoială interpretarea doctrinei creștine pe care a impus-o dogmatic.
Papa Grigorie al IX-lea a fost cel care, în secolul al XIII-lea, când a început să simtă că puterea Bisericii era amenințată de cei care au criticat-o, a înființat Tribunalul Sfântului Ofițer al Inchiziției.
Scopul acestei instanțe religioase a fost combaterea ereziei care se opunea legitimității puterii ecleziastice și civile, întrucât la acel moment puterea Bisericii era strâns legată de puterea statului, reprezentată în monarhie.
Cei suspectați de erezie au fost interogați și torturați pentru a mărturisi vinovăția arătată lor. Pedepsele au fost severe și mulți așa-ziși eretici și-au petrecut viața în captivitate sau au fost torturați, spânzurați sau arși de vii.
Câteva figuri notabile din istoria omenirii, care au contribuit cu faptele, gândurile sau cercetările lor la progresul cunoașterii și care au fost asasinați de Inchiziție, au fost: Giordano Bruno (filosof, astronom), Juana de Arco (eroină de război), Giulio Cesare Vanini (intelectual), Jan Hus (filosof) sau Miguel Servet (om de știință).
Vedeți mai multe despre Inchiziție.
