Ce este breasla:
Un sindicat este înțeles ca fiind un grup de lucrători care împărtășesc același comerț sau profesie și același statut social. Cuvântul provine din latină gremium ceea ce înseamnă „sân” sau „poală”.
Breslele sunt considerate antecedente ale curentului colegii profesionale, cum ar fi medical, avocat, inginer, profesor etc. În același mod, au cedat locul la ceea ce în era actuală cunoaștem sub numele de sindicatele.
Termenul este, de asemenea, utilizat pentru a se referi la sectoarele grupate după starea sau statutul lor într-un anumit tip de comunitate. De exemplu, într-o comunitate academică, cum ar fi universitatea, vorbim despre uniunea studenților, angajaților și profesorilor, fiecare având un nucleu reprezentativ.
Originea și istoria breslelor
Breslele s-au născut în așa-numitul Ev Mediu Scăzut, care a avut loc aproximativ între secolele XI și XIII ca o consecință a înfloririi orașelor sau orașelor.
Aceștia erau inițial constituiți de meșteri care împărtășeau meserie, de exemplu: uniunea tâmplarilor, sticlarilor, zidarilor sau fierarilor, care lucrau în serviciul noilor catedrale.
Aceste grupuri au apărut ca un mecanism pentru protecția muncii și economică a membrilor lor, deoarece au exercitat controale asupra ofertei și prețurilor lucrărilor lor. Cu aceasta, au căutat să garanteze prosperitatea și stabilitatea membrilor sindicatului. Aceștia ar putea chiar exercita funcții de protecție pentru membrii lor afectați de orfanitate, boală și văduvie.
Breslele Evului Mediu erau organizate într-o structură ierarhică compusă din grade: ucenic, ofițer și maestru. Nota de master a fost cea mai mare: masterul avea dreptul să accepte locuri de muncă, să formeze ucenici și să stabilească criterii de marketing.
- Sindicat.
- Evul Mediu.
Gradul de ofițer corespunde gradului mediu al atelierului. Se referă la acei oameni care au avansat în pregătirea și experiența lor în cadrul breslei. De asemenea, ei ar putea supraveghea sarcinile atribuite ucenicilor.
Cea mai mică notă a fost ucenicul, care a intrat în uniune între 12 și 14 ani după semnarea unui „contract de ucenicie”. În acel contract, ucenicul a promis să fie fidel stăpânului său.
Breslele artizanale au primit primul lor atac în Renaștere, când au fost înlocuite de atelierele artiștilor, conduse de un singur maestru care și-a asumat toată producția în numele său. Acolo s-a stabilit pentru prima dată o separare între artă și meșteșuguri și între artiști și artizani.
Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, breslele s-au slăbit odată cu dezvoltarea noii economii industriale și liberale. Astfel, spre secolul al XIX-lea vor primi o ultimă lovitură atunci când industrializarea le-a rupt și a înlocuit munca artizanală cu munca industrială la scară largă, ceea ce a implicat angajarea de muncă salarizată (proletariat). Breslele artizanale au fost astfel marginalizate.
Odată cu trecerea timpului, s-au format sindicatele, orientate să protejeze interesele clasei muncitoare și să garanteze stabilitatea acesteia. Ei moștenesc această funcție specifică de la bresle.
