Ce este Elegia:
Elegia este o compoziție poetică în care se exprimă plângerea și tristețea pentru moartea unei iubiri sau a unei persoane dragi, pierderea unei iluzii sau pentru a experimenta orice altă situație nefericită.
Cuvântul elegie derivă din greacă élegos, nume cu care a fost desemnat un cântec de doliu.
E o gen al liricii care urmărește să exprime prin cuvinte concizia vieții, amintiți-vă ce s-a pierdut și dați-i o nouă formă bazată pe memorie, adică un sentiment de existență dincolo de pierdere sau dispariție.
Elegia greacă și elegia latină
Din cele mai vechi timpuri, compoziția elegiilor a fost păstrată. În literatura greacă Elegia consta dintr-un poem strofat cu două versuri, un hexametru și un pentametru, cunoscut sub numele de cuplă elegiacă, tipic contorului greco-latin și folosit de obicei în tradiția orală.
Elegia a fost un gen liric foarte răspândit, în ale cărui începuturi a fost reprezentat prin cântec și însoțit de melodia unui flaut.
Poeții greci, pe lângă expunerea morții ca temă principală, au compus și versuri pe teme mai largi precum catastrofă, înfrângeri, dragoste, trecerea timpului, nostalgie, printre altele.
Principalii exponenți ai elegiilor au fost poeții greci Solón, Tirteo, Calino, Teognis, Mimnermo, Xenophanes, Sermónides, printre alții. Acești poeți s-au ocupat în special de înmormântare, război și alte teme de plâns sau doliu.
Pe de altă parte, în lirica latină poeții din elegie s-au ocupat de teme care depășesc moartea, în special despre dragostea tragică. Printre poeții latini care se remarcă prin elegiile lor se numără Ennio, Tibulo, Propercio și Ovidio.
Elegia hispanică
Mai târziu, în timpul Renașterii, elegia s-a dezvoltat în rândul poeților vorbitoare de limbă spaniolă, dar cu o simț mai puțin funerar sau lamentabil.
Acest lucru s-a datorat faptului că elegia care a sosit în Spania era de tradiție latină, prin urmare tendința sa era mai mult spre teme legate de dragoste.
In orice caz, elegia în spaniolă trebuia adaptată la această limbă, deci nu a putut continua cu stilul cupletei elegiace.
Printre poeții hispanici care se remarcă prin elegiile lor se numără Jorge Manrique, Federico García Lorca, Octavio Paz, Pablo Neruda, Miguel Hernández, Miguel de Unamuno, printre alții.
Exemplu:
La moartea unui fiu (Miguel de Unamuno)
Ține-mă, binele meu, am murit
rodul iubirii;
îmbrățișează-mă, dorința este acoperită
în brazda durerii.
Pe osul acelui bine pierdut,
care a mers la toate,
leagănul se va rostogoli de la cei bine născuți,
a celui care va veni.
