Ce este Vanity:
Vanity este sinonim cu vanitate, vanitate și aroganță. Ca atare, cuvântul provine din latină vanĭtas, vanitātis, care înseamnă „calitatea deșartă”.
In acest sens, vanitate Se poate referi la atitudinea cuiva care își supraevaluează propriile abilități, atribute și cunoștințe și, în consecință, dezvoltă un concept atât de exagerat de sine încât să creadă că este superior celorlalți și se laudă frecvent în fața celorlalți. De aici a om zadarnic să fie considerat îngâmfat și chiar arogant.
Pe de altă parte, vanitate face, de asemenea, referire la pierderea lucrurilor pământești, la scurtimea tranzitului în existență și, în acest sens, la inutilul sau zadarnicul pe care îl pot avea lucrurile acestei lumi. În plus, vanitate se poate referi la o iluzie sau fantezie, ca reprezentare sau ficțiune.
La rândul său, pentru el creştinism, vanitate Este unul dintre cele șapte păcate capitale și, printre ele, cel mai grav, deoarece presupune din partea individului o încredere excesivă în lucrurile pământești și în sine, ceea ce îl determină să piardă noțiunea de finitudinea existenței sale și să crede că poți face fără Dumnezeu. În acest sens, antecedentul fundamental al păcatul deșertăciunii Este constituit de conduita pe care Lucifer a observat-o înaintea lui Dumnezeu, care, fiind cel mai frumos și cel mai înțelept dintre îngeri, a păcătuit în mândrie, presupunându-se egal cu Dumnezeu și a fost condamnat la iad.
Un alt antecedent mitologic este cel al Narcisa, un tânăr răsplătit cu frumusețe care a ajuns atât de îndrăgostit de propria imagine reflectată în apa unui iaz, încât a ajuns să o caute și s-a înecat.
Deșertăciune în Biblie
În Biblie, termenul vanitate Apare de zeci de ori pentru a se referi la sentimentul naturii trecătoare a existenței, la prostie și minciuni, precum și la aroganță și aroganță, și la idolatria exacerbată a individului prin el însuși, care, în consecință, îl determină să renunțe pa. In acest sens, vanitate este unul dintre cele mai mari păcate. Cuvântul, ca atare, apare mai ales în Eclesiastul: „Deșertăciunea deșertăciunilor, totul este deșertăciune” (I: 2), proclamă Predicatorul și descompune reflecții asupra trecerii existenței, precum și a stării muritoare a ființei umane, și asupra goliciunii și aiurea a tranzitului pământesc fără dragoste de Dumnezeu.
