Ce este expresionismul:
Este cunoscut sub numele de expresionism pentru unul dintre avangardele artistice și literare ale secolului XX. Expresionismul a apărut în Germania, ale cărui prime manifestări au apărut în 1905, dar au căpătat forță după primul război mondial.
Expresionismul caută surprinde subiectivitatea emoțiilor umane, contrastând cu mișcările anterioare precum impresionismul care căuta obiectivitatea mai presus de orice.
Ca mișcare artistică de avangardă, încearcă să exprime omul în fața societății moderne și industrializate, în general prin sentimente de angoasă, durere și disperare.
Caracteristicile expresionismului
Expresionismul este o mișcare artistică care reprezintă emoțiile pictorului însuși în fața unei societăți pline de mizerie, angoasă, singurătate și războaie.
Această tendință artistică folosește exagerarea și distorsiunea pentru a-și reprezenta temele, cu scopul de a intensifica mesajul pe care dorește să îl arate spectatorilor, fiind obișnuit să găsească fețe desfigurate și angoase în tablouri.
Căutarea de a surprinde o imagine obiectivă a subiectivismului emoțiilor și sentimentelor umane, face ca expresionismul să tindă să folosească linii, culori puternice și pure în contrast cu formele răsucite și agresive.
Expresionismul ridică libertatea individuală prin subiectivitate și iraționalul care este în mod natural uman. Temele sunt uneori considerate subversive și chiar depravate, captate de mijloace plastice metafizice care speră să ducă privitorul la introspecție.
Expresionismul în artă
Țipătul, Edvard Munch, versiunea 1893 (stânga), versiunea 1910 (dreapta).
Expresionismul este unul dintre curentele artistice care aparțin avangardei epocii contemporane.
Expresionismul, ca atare, este considerat doar o mișcare de la sine după Marele Război, deoarece, în primele sale manifestări, a fost considerat parte a fauvismului și cubismului.
Pictorul norvegian Edvard Munch (1873-1944) este considerat tatăl expresionismului cu cele 4 versiuni ale picturii sale Țipătul, în care puteți simți și auzi angoasa existențială a personajului pictat.
Ținând cont de cele de mai sus, se afirmă la rândul său că pictorul olandez postimpresionist Vincent Van Gogh (1853-1890) este predecesorul curentului expresionist.
Expresionism abstract
Nr.5 / Nr.24, Mark Rothko, 1948.
Expresionismul abstract a fost o mișcare artistică de avangardă care a apărut în New York, Statele Unite, în anii 1940, după al doilea război mondial.
Această tendință artistică s-a caracterizat prin formatele sale mari și prin utilizarea petelor și liniilor, prin execuție spontană, lăsând deoparte convențiile estetice.
A fost rezultatul unirii unor aspecte ale expresionismului german și ale artei abstracte sau abstracționismului.
Jackson Pollock (1912-1956) este considerat un precursor al expresionismului abstract, iar unele dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt: Nr. 5 din 1948 și numarul 3 1949. Putem găsi alți reprezentanți precum: Mark Rothko (1903-1970) și Perle Fire (1905-1988).
Expresionismul în literatură
În literatura expresionistă, cunoscută în general pentru piesele sale, teme precum frica, nebunia, războiul, pierderea identității și sfârșitul lumii, sunt modalitatea de a înfățișa în cuvinte societatea burgheză a vremii.
Cu toate acestea, alte teme precum iluzia, iubirea și natura sunt folosite și în compozițiile literare. Unii dintre principalii precursori ai literaturii expresioniste sunt dramaturgi:
- Georg Buchner (1813-1837): Moartea lui Danton (1833),
- Frank Wedekind (1864-1918): Spring Awakening (1891),
- August Strindberg (1849-1912): domnișoara Julia (1888).
Expresionismul în sculptură
Razbunatorul (Der racher), Ernst Barlach, 1914.
Sculptura expresionistă a variat în funcție de artist, dar au avut în comun tema distorsionării formelor și conturarea emoțiilor din sculptură și nu numai în expresii.
Printre cei mai recunoscuți reprezentanți expresioniști se numără Ernst Barlach (1870-1938) și Wilhelm Lehmbruck (1881-1919).
Expresionismul în arhitectură
Turnul Einstein, Postdam, Germania, Erich Mendelsohn, 1921.
Așa cum s-a întâmplat în sculptură, în arhitectură se observă o denaturare a formelor, abordând temele gotice, romantice și rococo comparativ cu clasicismul.
La fel, temele fenomenelor naturale, cum ar fi munții, fulgerul, sticla, printre altele, au predominat în el.
Arhitectura expresionistă a întreprins utilizarea de noi materiale și, prin urmare, a extins posibilitățile de fabricație pe scară largă a materialelor de construcție, cum ar fi sticla și cărămida, de exemplu.
Arhitecții expresioniști principali au fost:
- Erich Mendelsohn (1887-1953): cel mai mare reprezentant al arhitecturii expresioniste,
- Bruno Taut (1880-1938): Porțile Hufeisensiedlung din Berlin, Germania (1920),
- Walter Gropius (1883-1969): mai târziu fondator al Școlii Bauhaus.
Expresionismul în muzică
Muzica expresionistă lasă deoparte regulile și convențiile academice. Unii dintre cei mai mari exponenți ai săi sunt compozitorii: Arnold Schönberg (1874-19511), elevul său Alban Berg (18855-1935) și Anton von Webern (1883-1945).
