Ce este fizica clasică:
Fizica clasică sau fizica newtoniană este o disciplină care se bazează pe legile de bază ale mișcării asupra obiectelor cotidiene.
Fizica clasică este cunoscută ca atare, odată cu publicarea în 1687 a Legilor lui Newton, o formulare matematică a lui Isaac Newton (1643-1727) în lucrarea sa Philosophiae naturalis principia matematică. Legile lui Newton stau la baza fizicii și mecanicii clasice.
Fizica clasică este împărțită în următoarele discipline:
- Cinematică
- Mecanica clasică
- Hidrostatic și hidrodinamic
- Termodinamica
- Valuri și optică
- Electricitate și magnetism (ulterior electromagnetism)
- Fizic
- Mecanică
Diferența dintre fizica clasică și fizica modernă
Fizica modernă s-a născut în secolul al XX-lea odată cu nașterea, pe de o parte, a teoriei generale a relativității a lui Albert Einstein publicată în 1905 și, pe de altă parte, a mecanicii cuantice cunoscută sub numele de știință care studiază comportamentul particulelor la nivel atomic. și nivel subatomic.
Legile lui Newton
Fizica cuantică se bazează pe cele trei legi ale lui Newton:
Prima lege a lui Newton sau Legea inerției
Prima lege a lui Newton afirmă că un obiect va rămâne în repaus sau în mișcare rectilinie uniformă (M.R.U.), cu excepția cazului în care o forță externă acționează asupra acestuia.
Această lege se aplică doar problemelor standard ale obiectelor care au o forță internă netă de 0. În plus, obiectele sunt caracterizate și prin ficțiunea a două forțe: forța mișcării circulare și forța gravitației.
Pentru a exemplifica prima lege a lui Newton, imaginați-vă o persoană care se întoarce asupra sa cu brațele întinse ținând o frânghie cu o minge la capăt. Mingea va avea o orbită circulară în jurul persoanei. Dacă sfoara se rupe, mingea va urma linia dreaptă unde șirul a lăsat mingea, trasând o mișcare rectilinie uniformă.
A doua lege a lui Newton sau principiul fundamental al dinamicii
A doua lege sau principiul fundamental al dinamicii lui Newton a fost un progres în studiul mișcării, deoarece nu s-a concentrat doar pe descrierea mișcării, ci pe determinarea cauzelor acesteia prin intermediul următoarei formule:
Unde F reprezintă forța netă a obiectului, m este masa obiectului și a este accelerația. Această formulă ajută la studierea rezultatelor pe care aceeași forță le exercită asupra obiectelor de masă diferită.
A se vedea, de asemenea, a doua lege a lui Newton
A treia lege a lui Newton sau principiul acțiune-reacție
A treia lege a lui Newton prevede că toate forțele din Univers apar în perechi, adică au o forță de magnitudine egală, dar opusă. Aceasta indică inexistența forțelor izolate și constituie unul dintre principiile fundamentale privind simetria Universului.
A treia lege indică faptul că, dacă există o forță externă, acea forță va fi contracarată de o altă egală, dar în direcția opusă. Legea se aplică și forțelor interne care îl țin în repaus în acest fel, deoarece nu va putea produce o forță netă asupra întregului sistem pentru a-l pune în mișcare. Doar interacțiunea cu un alt obiect extern îl va putea muta.
