Ce este paradigma comportamentală:
Paradigma comportamentală este o schemă de organizare formală în care se afirmă modul în care comportamentul unui organism poate fi explicat prin diverse cauze de mediu, fără a fi nevoie să ia în considerare procesele mentale interne.
Trebuie amintit că, conform acestei teorii, comportamentul, atât la oameni, cât și la animale, este observabil, măsurabil și cuantificabil.
Paradigma comportamentistă a apărut la începutul secolului al XX-lea, în special cu teoria propusă și dezvoltată de Burrhus Frederic Skinner (1904-1989), promotor al comportamentismului în anii 1940 și 1960. Această tendință este cunoscută și sub numele de analiză experimentală a comportamentului.
Skinner s-a bazat pe modelele stimul-răspuns ale comportamentelor condiționate observabile, fără a ține cont de procesele mentale.
Prin urmare, Skinner diferă de predecesorii săi care au studiat condiționarea clasică și s-au concentrat asupra comportamentelor operative, cele care răspund voluntar în diverse setări.
În acest fel, Skinner a folosit metoda experimentală, inclusiv cutia lui Skinner, și a stabilit că există două clase de comportamente care sunt:
Comportamentul de reacție, care este acel comportament involuntar și reflex și răspunde la diferiți stimuli atât la oameni, cât și la animale. De exemplu, tresărirea când se aude în mod neașteptat un zgomot puternic ciudat.
Comportamentul operant, care se referă la tot ceea ce facem și care pleacă de la o serie de stimuli care generează răspunsuri. De exemplu, mersul pe jos.
În acest sens, paradigma comportamentistă se bazează pe faptul că cunoașterea este o copie cumulativă sau o reflectare a realității, pe care subiectul, ca entitate pasivă, o copiază. Prin urmare, există stimuli care generează același răspuns la ființele umane.
Prin urmare, paradigma comportamentalistă permite o mare precizie, după practica continuă și repetarea experimentelor care constau în identificarea unui comportament final ca răspuns la un stimul.
Vezi și Comportamentul.
Paradigma comportamentală în educație
Paradigma comportamentistă în educație caută să ofere cunoștințe elevilor prin diferite structuri care întăresc informația. Adică, procesul de învățare este însoțit de diverși stimuli și întăriri pentru a obține un răspuns pozitiv de învățare de la elev.
Prin urmare, această paradigmă pleacă de la ideea că profesorul dezvoltă o planificare a obiectivelor și a programelor comportamentale care vor fi dezvoltate prin procesul de predare și învățare, care nu ar trebui modificate.
De asemenea, conform paradigmei comportamentiste, elevul este un receptor pasiv a cărui învățare poate fi modificată prin stimuli externi care sunt în afara școlii și care pot genera răspunsuri diverse.
Pe de altă parte, paradigma comportamentistă i-a permis profesorului să ia ordine în clasă și să mențină atenția elevilor activă, în primul rând pentru că comportamentaliștii caută un comportament bun de la ei.
Cu toate acestea, paradigma comportamentală este în proces de restructurare, mulți specialiști o completează cu alte aspecte.
În prezent, există neo-comportamentism, care încearcă să interpreteze această teorie din noi abordări, pentru care consideră că pozitivul trebuie întărit asupra negativului și să utilizeze întărirea ca motivație pentru a obține răspunsul dorit. Acest lucru se datorează faptului că procesele de învățare trebuie consolidate pentru a modifica comportamentele dorite.
Caracteristicile paradigmei comportamentiste
Principalele caracteristici care definesc paradigma comportamentalistă sunt prezentate mai jos.
- Cel mai important lucru este răspunsul care apare din stimul.
- Cunoașterea se obține prin comportamentul pasiv lipsit de cunoștințe sau intenție.
- Se bazează pe metoda experimentală și pe modelul stimul-răspuns.
- Se bazează pe faptul că comportamentul este observabil, măsurabil și cuantificabil.
- Se bazează pe curentul filozofic empiric, pragmatic și evolutiv.
- Învățarea generează schimbări de comportament.
